Pic, Pic, Pic…

…ultima dată când am auzit sunetul ploii, parcă aşa făcea: pic, pic, pic , strop cu  strop

Mda, oare când e ultima dată când ai stat în ploaie  și pur și simplu te bucurai de faptul că Mama Natura îți oferă cel mai de preț, cadou al său. ( mda știu, acu parcă aud niște ursuzi:..dacă erai în ploaie desculț și fără un acoperiș deasupra capului, nu cred că te mai bucurai tu că plouă…).

Pot spune că e super experiența de a participa la un concert și să plouăăăăăăăă!!! Nu știu cum am rezistat și nu știu cum de am stat în ploaie  vreo 3 h ( numai seara când am reușit să ajung acasă mă  gândeam că dacă mi-ai fi spus de la început, aș fi găsit toate motivele posibile și imposibile, numai să  nu mă duc). Ceea ce a fost interesant e următoarea zi, asta după ce mi-a fost aproape imposibil să adorm, de la toată adrenalina pe care o aveam în corp. Dis de dimineata la cafea, cu chef de a face un milion de lucruri, super mega motivată de a face orice , aveam o soluție la toate problemele lumii.

E trist cum ne petrecem viața într-un mod toxic pentru sufletul nostru și pentru pofta de trăi. Un lucru așa de simplu, ploaia, care vorba aceea e gratis și la propriu îți cade din cer, nu o vrei, nu o accepți nu ți-o trebuie. Uităm tot ceea ce e simplu, ceea ce ar putea însemna mult pentru noi, aruncăm sau punem de-o parte  pentru când o să ai timp.

Niciodată nu  vei avea mai mult timp. Tot atâtea ore avea o zi , acu milioane de ani ca și acum. Tot atât timp are și omul fericit și cel trist.

Noi suntem cei care suntem responsabili de a ne planifica timpul în favoarea noastră. Noi suntem cei care trebuie sa stabilim ce ne e prioritar în viață.

Dacă nu vrei, nu poți.  Dacă nu vrei să te bucuri de ploaie, nu te vei bucura și mai gasești și scuza că ești meteosensibil, de parcă ploaia e o boală.  Dar așa ne place să ne văităm și de a investi timp prețios în a căuta scuze și vină la orice.

Ploaia nu are nici o vină, ea a fost aici înaintea noastră, e dreptul ei să vină atunci când Pămantul o cheamă. E dreptul ei să se înfurie, e dreptul ei să fie supărată pentru că oamenii i-au luat tot ce avea bun și curat.

”Unii oameni simt ploaia, alții doar se udă! ”(B.M.)

 

Tschuss!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s